Scris de Elena Mate și Lorena Răileanu

Ana-Maria Vienescu, scriitoare sub pseudonimul de Helene N, se împarte zilnic între munca de  scriitoare, cursurile de la facultate, și frumosul rol de mamă și soție. Aceasta a publicat până acum 5 cărți la editura Bookzone (,,Obsesia” vol 1, 2 si 3, ,,Ultima zi” și ,,Locul unde obișnuiai să mă iubești”), și suntem sigure că o să mai urmeze. Dar fiind foarte curioși de dumneaei și de cum arată viața unei scriitoare, am avut oportunitatea de a îi lua un interviu. 

Cum și când ați descoperit pasiunea pentru scris? 

Răspuns: La fiecare scriitor este diferit. Dar eu am început să am semne de când eram mică. Îmi  plăcea să am un jurnal, dar nu jurnalul acela tipic în care să scriu ce fac pas cu pas, scriam tot felul de  lucruri sau ,,idioțenii” care uneori nu erau neapărat legate de mine. Mereu mi-am dorit să scriu o carte, dar foarte foarte târziu m-am apucat să o scriu. Aveam 20 de ani când am început, dar semne au fost de când eram mică. 

Cum reușiți să vă împărțiți între programul de la cursuri, familia, dar și scris? 

Răspuns: Este greu, dar atunci când faci lucrurile care îți plac nu este imposibil. După ce termin  treaba acasă, după ce merg la facultate și mă ocup de copil și de soț, în timpul meu liber, de somn,  mă apuc de scris. Mă și forțez cumva să las oboseala la o parte, dar fiind pasiunea la mijloc merge  foarte ușor.  

Atunci când scrieți, aveți vreo rutină specifică de scris?  

Răspuns: Înainte de copil scriam oricând, oriunde si la orice ora, nu conta. Acum pot sa scriu doar  atunci când adoarme. Sau în principiu și când este la grădiniță, dar și atunci este treabă prin casă.  Deci rutina mea este de la 10 seara până la 3-4-5 dimineața. 

Noi știm că ați scris destul de multe cărți, dar în materie de scris unde vă vedeți peste  10 ani? 

Răspuns: Peste 10 ani? E greu de spus. Având în vedere că sunt deja 7 ani și puțin de când scriu,  poate tot la fel. Dacă acum am 5 cărți publicate poate o să mai am încă 5,6 sau 7 maxim. Dar nu știu  unde mă văd, nu mă gândesc încă.  

Cine sau ce vă inspiră cel mai mult să scrieți? 

Răspuns: E întrebarea pe care o primesc de fiecare dată. Dar nu știu să zic exact ce mă inspiră, nu am  un cuvânt anume. Dar totul ține de imaginație, cel puțin de acolo izvorăște scrisul. E adevărat că te  mai inspiri din povești reale, din experiențele tale, din trăiri. Am mai multe cărți, dar nu pot spune că  la toate m-am inspirat din experiențele mele. 

Care ar fi genul literar care ar însemna o provocare pentru dumneavoastră ca autor? 

Răspuns: Există o provocare. Lucrez de trei ani la ea, doar psihic, nu fizic. E vorba de genul thriller. Îmi  doresc să scriu un thriller și, deși nu am abordat niciodată în scris acest gen, am câteva aspecte din thriller-ul psihologic, pe care le-am adăugat în cărțile mele. Dar cea mai mare provocare ar fi să scriu  o carte thriller și o voi face! O voi face, pentru că îmi plac provocările.  

Ne puteți spune vă rog care este cartea dumneavoastră preferată?  

Răspuns: Întotdeauna va fi „La răscruce de vânturi”. Am citit cartea pentru prima oară la paisprezece  ani, dar nu am înțeles-o. Am judecat personajul într-un mod greșit. Când am recitit-o la douăzeci și  unu de ani, mi-am dat seama că a contat mult diferența de vârstă, deoarece am putut să o văd cu  alți ochi. Am multe alte cărți preferate, dar pe aceasta aș alege-o oricând. Dintre cărțile mele… Aș  spune obsesia, aș spune „Obsesia” pentru că am terminat-o recent… Dar se schimbă frecvent.  Momentan este „Obsesia”.  

Ce sfaturi aveți pentru autorii la început de drum? 

Răspuns: Este ciudat când mi se cere acest sfat. Eu nu am primit niciunul, dar nici nu am cerut. De ce? Pentru că, pentru mine, atunci când primești un sfat pentru a scrie e echivalentul cu a primit un sfat  de viață. Pentru mine are același sens, că este vorba de un sfat de a scrie, de viață sau altceva. Când  un om primește un sfat despre viață, nu-l urmează întotdeauna. Poate va lua doar o mică parte din el  și oricum va face ce își dorește, până când se va lovi de anumite situații în viață. Așa este și cu scrisul.  De aceea nu-mi place să dau sfaturi și de aceea nici nu am cerut la rândul meu, pentru că m-am lovit  singură de situații și am învățat singură din întâmplări mai neplăcute, referitoare la publicare sau  înainte. Îmi este foarte greu să dau un sfat. Singurul sfat pe care îl pot da și singurul gând care m-a  ajutat pe mine la început a fost să nu renunț. Orice ar fi. Scriu pentru că îmi place și atât. Dacă vor fi  douăzeci de persoane care îmi vor spune că am scris cea mai proastă carte din lume, e ok. E ok,  pentru că va fi una care o să-ți spună că i-a plăcut. E tot ce pot spune. Doar să nu renunți, pentru că  îți place ceea ce faci.  

Ținând cont că sunteți la facultate, credeți că scrisul ar fi principala voastră carieră sau  doar ceva part-time? 

Răspuns: Momentan este cariera mea principală. Nu am mai lucrat de doi ani de zile. Va veni în  curând și bebe doi. Nu cred că mă voi întoarce prea curând la muncă. Deci momentan este un job  full-time, având în vedere că termin facultatea acum, în vară. Jobul meu va fi strict cel de scriitoare. Nu este un job de opt ore, de luni până vineri, în care vei știi că la sfârșitul lunii vei avea salariul  asigurat de o anumită sumă, dar pentru mine este OK așa momentan.  

Ce ați fi vrut să știți înainte să vă publicați cărțile și ați aflat abia mai târziu? 

Răspuns: Aș fi vrut să știu că nu e suficient să îmi văd cartea tipărită. Asta poți să o faci și tu singur.  Nu e suficient să-ți spui că ți-ai îndeplinit visul doar pentru că o editură a ales să își publice cartea și  că acum ești cea mai fericită. Mi-ar fi plăcut să știu asta, înainte de a avea o experiență proastă cu prima editură. A fi publicat de o editură înseamnă mult mai mult decât o carte fizică în sine. E vorba de oameni, în principiu. Contează mult oamenii care sunt în jurul tău, dar și al cărții tale. Contează  mai mult decât o bucată de hârtie. 

---