Scris de Ștefan Grama
Voluntariatul este una dintre puținele activități care ne aduce beneficiu profesional cât și social și cultural. Prin definiție, voluntariatul este o expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a persoanelor care desfășoară aceste activități. Acțiunea de voluntariat, fie el de plantat copacii într-o pădure sau într-un parc, fie în cadrul unor evenimente culturale precum Untold sau TIFF, au ca scop ajutorarea comunității.
În primul rând, voluntariatul ne aduce un mare beneficiu profesional prin adeverința pe care o primești la final. Aceasta te poate ajuta în cadrul interviurilor la alte voluntariate, la organizații de voluntari sau chiar la intrarea la facultate. De exemplu, dacă dorești să-ți continui studiile în străinătate nu este de ajuns să ai note mari la Bacalaureat, ci trebuie să fi fost implicat și în activități de voluntariat, pe lângă olimpiade și concursuri.
Din punct de vedere social voluntariatul, îți deschide multe uși în viață. În momentul în care iei decizia să participi în cadrul acestuia înseamnă că activitatea pe care o vei presta sau scopul voluntariatului sunt importante pentru tine. Voluntariatele aduc la un loc mulți oameni cu interese comune, de aceea aceste activități sunt propice întâlnirii unor persoane noi pe care, mai apoi, cel mai probabil vei ajunge să îi numești amici, sau chiar prieteni cu care vei ține legătura o vreme îndelungată. În plus, majoritatea voluntariatelor au activități de teambuilding sau „social nights” în care vei putea sta cu restul voluntarilor și discuta, într-un mediu informal și fără taskuri ce trebuie duse la bun sfârșit, despre tot ceea ce doriți. Totodată, vei crea anumite amintiri de neuitat cu tot ceea ce s-a întâmplat în cadrul voluntariatului.
Un alt beneficiu, peste care adeseori trecem cu vederea este cel cultural. Pe lângă faptul că vei crea conexiuni noi și îți vei face amintiri unice, vei învăța foarte multe lucruri. Vei învăța cum să lucrezi și să gestionez o echipă, cum să faci față unor situații mai mult sau mai puțin stresante și cum să rezolvi probleme într-o fracțiune de secundă. Poate chiar în cadrul unui voluntariat îți vei da seama ce te pasionează cu adevărat și în ce domeniu îți vei dori să activezi pe viitor.
Voluntariatul este aceea activitate pe care trebuie să o faci cu drag, nu pentru că primești o adeverință, ci pentru că vei întâlni oameni noi și vei învăța și descoperi lucruri pe care cel mai probabil considerai că nu le vei experimenta niciodată.
Comments are closed